FLORIN STEFAN

[RO] El este Florin Stefan, are 37 de ani și vine din inima Olteniei, din Craiova.

“Deși nu pare, îmi vine greu să umplu rânduri întregi când vine vorba despre mine, dar dacă trebuie o fac, așa că iată o scurtă prezentare a mea.

Nu m-am văzut niciodată ca fotograf de eveniment, dar la 30 de ani, în urma unor evenimente mai puțin fericite din viața mea personală am fost nevoit să fac ceva pentru a-mi câstiga existența. Aveam deja ceva apartura cu care mă “jucăm” si am decis să mă fac fotograf de eveniment. La inceput am gandit totul pentru business, dar apoi totul s-a transformat repede in pasiune. Pasiune pentru fotografie, pasiune pentru frumos, pasiune pentru a vrea mai mult și pasiune de oameni.

Așa este, sunt pasionat de oameni și poveștile lor, sunt pasionat să înțeleg cum gândesc, ce gândesc, de ce gândesc așa. Mă fascinează să cunosc oameni noi si să le înțeleg nevoile.

Pentru că am luat-o pe drumul fotografiei relativ târziu, cred că se poate orice și niciodată nu e târziu pentru nimic, important este să vrei.

Abia aștept să ne întâlnim, să stăm la povești și să călătorim împreună prin lumea fotografiei, a fotografiei de nuntă și mai ales a motivației, pentru că, înainte de toate, trebuie să fii motivat pentru a face lucruri ieșite din comun.”

Scroll to Top

This website is using cookies. By using www.weddcamp.com, you agree to the use of our cookies.