ÎNTÂLNIRE ÎNTRE FURNIZORI DIN INDUSTRIA EVENIMENTELOR PRIVATE ȘI SECRETARUL GENERAL AL GUVERNULUI, ANTONEL TĂNASE

intalnire industria nuntilor

Deși stabilită inițial pentru 1 decembrie, întâlnirea între Secretarul General al Guvernului, dl Antonel Tănase, și un grup de antreprenori din industria evenimentelor private a avut loc ieri, 2 decembrie. Demersul inițiat de Alin Caraman, proprietarul Bon Mariage, are ca scop crearea unui set de reguli pentru desfășurarea acestor evenimente, astfel încât această industrie să fie relansată, diferențierea evenimentelor private față de HORECA prin crearea unor coduri sau subcoduri CAEN specifice și acordarea acelui ajutor de 20% din pierderea cifrei de afaceri din 2020 față de 2019 și pentru furnizorii din domeniul nunților.

La întâlnire au fost prezenți 18 furnizori (centre pentru organizarea evenimentelor, organizatori de nuntă, floriști, designeri vestimentari, wedding planneri, un bijutier, un scenotehnist, doi fotografi de nuntă, un videograf și un avocat). Fiecare a luat cuvântul preț de câteva minute pentru a expune problemele domeniului de activitate din care face parte și pentru a veni cu sugestii îndreptate către cele trei direcții stabilite mai sus.

Pe parcursul discuției, pe lângă aceste trei direcții, s-a ridicat problema granturilor, care nu au fost accesibile pentru toți cei afectați (spre exemplu designerii vestimentari încadrați la comerț cu amănuntul), s-a discutat despre obligativitatea certificatului de urgență la accesarea granturilor, despre prelungirea suspendării ratelor, despre avansurile care au fost sau nu restituite.

Strict legat de domeniul fotografiei s-au prezentat date despre scăderea numărului de evenimente și a cifrei de afaceri, date care au fost culese în urma sondajelor făcute de-a lungul timpului în comunitatea WEDDCAMP și s-a propus ca acest set de reguli de funcționare să se răsfrângă și asupra studiourilor foto sau să se creeze un set și pentru activitatea de studio care presupune lucrul direct cu oameni.

A fost adusă în discuție în grupul de lucru și organizarea nunților doar pe timp de zi, cu ora limită de închidere 23, dar propunerea a fost respinsă pe motivul că un client care își face o nuntă care se întinde pe timp de noapte investește mai mult în eveniment.

Setul de reguli va fi în lucru în perioada următoare, iar în momentul în care va exista o formă finală va fi transmis tuturor celor prezenți la discuții. Sugestiile trimise de voi prin intermediul formularului creat în comunitatea WEDDCAMP au ajuns la cei din grupul de lucru și puteți să-l completați în continuare cu sugestii și soluții îndreptate către cele trei direcții prezentate (nu cu probleme).

Pe final, a venit și propunerea înființării unei asociații care să reprezinte toți furnizorii din domeniul nunților.

Alin Caraman a primit și o invitație la Stai că trag, pentru un live ce va avea loc la începutul lunii ianuarie.

Mai jos, aveți o parte din declarația domnului Antonel Tănase:

Tot ceea ce ați prezentat astăzi aici este cunoscut. Avem un principiu al dezvoltării durabile și nu lăsăm pe nimeni în urmă. Faptul că am răspuns acestei solicitări arată preocuparea noastră pentru a ști exact ce trebuie să facem. Așa cum a enunțat mai devreme colegul dumneavoastră (nn Alin Caraman), acest set de reguli trebuie să vină de la industrie, pentru că dumneavoastră știți cel mai bine ce trebuie făcut. Nu avem noi soluții universale, adică ceea ce am gândit noi până acum la nivel macro economic a fost pentru toată industria, când am luat măsuri cu șomajul tehnic, după care tot setul de măsuri financiare, cu suspendarea ratelor, cu vectorii, au fost măsurile de ansamblu. Acum trebuie să intrăm pe fiecare făgaș în parte. […]

Dumneavoastră aveți o zonă de nișă, dar foarte importantă, pentru că botezurile, nunțile, aniversările sunt evenimente din viață pe care ni le dorim relaxate. […]

Nu este o predictibilitate, noi sperăm ca prin vaccin să ajungem la o imunizare în masă astfel încât să relaxăm din ce în ce mai mult condițiile. Scenariul cel mai optimist este că vaccinul va ajunge în România în luna ianuarie, iar până în mai probabil că peste 50% din populația țării va fi vaccinată. […] Până atunci, nu vom sta cu mâinile în sân și acesta este rostul prezenței mele aici, să gândim acel set de măsuri ca evenimentele acestea să se poată desfășura. Acum este COVID, peste câțiva ani poate fi altceva, lumea trebuie să se adapteze. Nu ne mai putem întoarce la ceea ce a fost înainte.

Sunt date care arată că economia își va reveni peste câțiva ani. Vorbim, să zicem, despre transportul aerian. Au fost foarte multe industrii afectate. Măsurile luate au fost armonizate pe parcurs, spre exemplu la partea cu șomajul tehnic a trebuit să corectăm, avem vreo 4-5 ordonanțe, probabil că o să mai dăm, o să prelungim, o să ne adaptăm.

Până când se reia această activitate sezonieră și specifică despre care discutăm acum, ar trebui să pregătim acel set de reguli. Există specialiști, spre exemplu din domeniul medical, care au foarte multe de comentat cu privire la consumul de alcool. Apoi, nuntă fără lăutari nu se poate, deși eu am participat, în 2006, în Olanda, la o nuntă fără niciun fel de muzică. Atunci când e muzică, oamenii vor să danseze, dacă se consumă alcool, nu se mai respectă nicio regulă. Și aici, cine poate să asigure că în 8-10 ore cât ține evenimentul nu se întâmplă ceva? Niciun membru al Guvernului nu este împotriva acestor tipuri de evenimente, dar ele trebuie organizate responsabil. Responsabilitatea este de la început până la sfârșit. Un singur om infectat pune în umbră tot evenimentul. Și aici sunt foarte puțini oameni care își asumă riscul și responsabilitatea până la capăt.

De acord cu testările, dar dacă vorbim de testele PCR, rezultatele vin târziu. Sunt teste rapide, unele recunoscute, altele nu, dar până ajungem la testele acelea care au o certitudine că rezultatul este concludent, mai trebuie să treacă ceva timp.

Din nou, sunt de acord cu tot ceea ce ați spus, inclusiv cu faptul că trebuie să existe o reparație din partea Guvernului, ca măsură de dezvoltare durabilă, pentru toți cei care au avut de suferit. Suntem într-un moment, nu numai noi, întreaga lume, pe care trebuie să-l traversăm cu toții, adică nu unii pot și se încadrează, iar alții nu. Trebuie să-i facem pe toți să se încadreze. Atunci ar trebui să facem acea lista de coduri CAEN, am vorbit cu Alin (Caraman) și ar fi mai degrabă vorba despre niște coduri secundare. Și cu o declarație pe propria răspundere (care să arate cât la sută din venituri sunt obținute în urma unor activități comerciale în segmentul evenimentelor private) și cu documente care să ateste cifra de afaceri și cât din pierdere putem compensa (20% sau cât se va putea).

Apoi, aceste măsuri de prevenție care ar putea relua aceste evenimente trebuie discutate, să le identificăm, să fie sustenabile.

Acesta este mesajul meu și sper ca până la sfârșitul anului să avem un set de reguli și măsuri pe care să-l propunem pentru adoptare. […]

Din punct de vedere fiscal, referitor la pierderile suferite despre care vorbeați mai devreme, acestea trebuie recunoscute ca să poată fi recuperate, pentru că este de bun simt.

Facebook Comments

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top

This website is using cookies. By using www.weddcamp.com, you agree to the use of our cookies.